Cosmin Hănceanu a furnizat marea surpriză a sabiei românești la Mondialele de la Paris. Sabrerul de 24 de ani a obținut medalia de bronz, cedând doar în fața sud-coreeanului Woo Young Won, noul campion mondial al probei.
După ce în 2009 și-a făcut încălzirea cu două medalii cu echipa, aur (CM Antalya) și argint (CE Plovdiv), Cosmin Hănceanu a spart gheața și la individual. Într-o competiție în care speranțele se îndreptau spre vicecampionul mondial Rareș Dumitrescu și spre mult mai experimentatul Florin Zalomir, Hănceanu a „înțepat” decisiv până în penultimul act. O determinare care l-a făcut victimă, în optimi, chiar pe colegul alături de care a tras un deceniu, în sala de la Iași, Tiberiu Dolniceanu. „Cosmin are o mare calitate necesară acestui sport, sclipirea de moment. E incredibil cum poate simți acea fracțiune de secundă care poate face diferența într-un asalt decisiv”, dezvăluie Iulian Bițucă, cel care i-a îndrumat pașii pe planșă timp de 12 ani.
Joaca de-a scrima De altfel, antrenorul ieșean este cel care l-a și descoperit, întâmplător, în urma unei selecții în școli. Cosmin avea 10 ani când a pășit în sala de scrimă și niciun gând să rămână. „Pentru un copil dinamic, în primele zile scrima poate părea un sport plictisitor. La început, mai mult ne-am jucat, am încercat să îl obișnuiesc cu venitul la sală, abia după trei luni, când a pus mâna pe sabie, a dat semne că îi place”, rememorează Bițucă. Primele concursuri, emoțiile, gustul victoriei, care l-a făcut să dedice și mai mult timp sabiei, compun imaginea unui tip modest și muncitor, pentru care performanța înseamnă perfecțiunea. „Stă ore bune după antrenament să repete un procedeu până îi iese perfect. Iar faptul că e dreptaci aduce cu sine o muncă dublă față de cea depusă de un stângaci, care teoretic este mult mai avantajat pentru un astfel de sport”, continuă antrenorul.
La un pas să renunțe pentru Științe A urmat o muncă titanică, în care volumul depus a variat săptămânal între 30 și 40 de ore de antrenament. Drumul spre medalie al sportivului legitimat acum la Steaua nu a fost întotdeauna ușor. Cea mai grea încercare, pentru care a fost gata să renunțe la sport, a fost împăcarea învățăturii cu antrenamentele. „A fost dificil, pentru că părinții lui doreau ca el să urmeze Științele Economice, iar el dorea să continue cu sportul. Am vorbit mult cu ai lui, am încercat să îi conving că poate face ambele lucruri bine. Dar m-am temut pentru el. Acum suntem toți fericiți”, punctează Bițucă. O fericire care a prins formă în debutul concursului de la Paris. Un bronz mondial, care poate fi doar preambulul unui metal mai strălucitor în concursul cu echipa de peste câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER